În timp ce Armenia și-a consolidat orientarea spre Occident, după alegerile parlamentare din iunie, a apărut o nouă opoziție pro-Kremlin. Moscova primește, astfel, încă o șansă de a-și construi influența și de a semăna diviziune. Premierul Nikol Pașinian a câștigat aproape 50% din voturi pe 7 iunie. Partidul său, Contractul Civil, a asigurat o altă majoritate parlamentară. Numai că o mișcare politică formată în jurul miliardarului ruso-armean Samvel Karapetyan a câștigat 23% și, astfel, a devenit cea mai mare forță de opoziție din țară.
Acest rezultat s-ar putea dovedi mult mai important decât sugerează cifrele brute, avertizează jurnalista poloneză Agnieszka Filipiak într-un articol publicat de Center for European Policy Analysis (CEPA).
Este un tipar familiar în Caucazul de Sud.
Karapetyan a făcut avere după ce s-a mutat în Rusia, la sfârșitul anilor ’90. Mai întâi, a preluat o companie de logistică și aprovizionare care număra Gazprom printre principalii săi clienți.
Apoi a transformat Grupul Tashir într-unul dintre cele mai mari conglomerate din Rusia, cu interese care acoperă imobiliare comerciale, construcții, energie și comerț cu amănuntul.
„Karapetyan a intrat în politică cu un an înainte de alegeri. În șase luni, a lansat alianța politică Armenia Puternică. A devenit cea mai mare forță de opoziție a țării. Viteza ascensiunii lui Karapetyan este izbitoare. La fel și circumstanțele.
Armenia Puternică nu amenință puterea lui Pașinian, dar a schimbat dinamica. Karapetyan este mai mult decât un simplu om de afaceri care intră în politică. El este acum o figură centrală în dezbaterea politică.
Iar ascensiunea sa nu are doar legătură cu popularitatea personală, ci reflectă dezacorduri mai profunde cu privire la direcția viitoare a țării”, continuă Agnieszka Filipiak.
Pașinian a câștigat alegerile cu un mesaj de pace, stabilitate și dezvoltare economică. A reușit să prezinte drumuri, școli, grădinițe și proiecte de infrastructură noi ca simboluri vizibile ale acestei promisiuni.
„Totuși, nu toți armenii au fost convinși. Iar umbra înfrângerii militare a Armeniei în fața vecinului său, Azerbaidjanul, după un război lung și sângeros, plutește asupra țării.
Mulți rămân sceptici cu privire la actualul proces de pace. Alții sunt neliniștiți de cursul politicii externe a guvernului și de eforturile sale pentru legături mai strânse cu Europa.
Karapetyan nu a creat aceste îndoieli, dar le-a oferit un vehicul politic.
Acest lucru este semnificativ. În trecut, forțele politice care susțineau legături mai strânse cu Rusia s-au străduit să-și reîmprospăteze imaginea. Liderii lor au rămas aceiași, mesajele lor fiind în mare parte neschimbate. Karapetyan a oferit o față nouă”, explică Agnieszka Filipiak.
Și aici intră în scenă Moscova, mai scrie Agnieszka Filipiak. Investigațiile și informațiile făcute publice au descris eforturile Rusiei de a cultiva alternative politice la Nikol Pașinian.
Apariția lui Karapetyan se încadrează perfect în acest tipar.
„Miliardarul dispune de resurse financiare substanțiale. Are vizibilitate publică, legături cu cercuri conservatoare și religioase influente. Are decenii de experiență în sistemul politic și economic al Rusiei.
Această combinație contează. Karapetyan nu trebuie să arate ca un lider de partid tradițional pentru a fi util politic”, scrie Agnieszka Filipiak.
Valoarea lui Karapetyan constă în rețeaua din jurul său.
„E vorba de bani, interese de afaceri, aliați instituționali. Este un profil public suficient de mare pentru a uni alegătorii care sunt neliniștiți de cursul țării, dar obosiți de vechea opoziție.
Dar asta este mai puțin important decât realitatea politică cu care se confruntă Armenia. Aproape un sfert dintre alegători l-au susținut pe Karapetyan. L-au votat datorită legăturilor sale strânse cu Rusia și a unei viziuni mai sceptice asupra traiectoriei europene actuale a Armeniei.
Moscova are acum un canal mai puternic prin care să influențeze politica armeană. Karapetyan a devenit cineva în jurul căruia Kremlinul își poate construi următoarea strategie. Pentru Pașinian, asta creează o provocare distinctă”, punctează Agnieszka Filipiak.